1. Date istorice generale (amplasarea în epocă)
Construit între anii 1873 – 1883 (etajul I) şi între 1896 şi 1914 ( etajul II),de Carol I de Hohenzolleren – primul rege al României (1866 – 1914), în stilul Renaşterii germane, după planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer şi ale celui german Johann Schultz din Lemberg (Lovov), cu transformări şi adăugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Liman în anii 1896 – 1914, este compus din 160 de camere şi are un turn central de 66 de m înălţime.
Castelul a fost reşedinţa regală de vară (până în 1947), iar astăzi adăposteşte un muzeu cu colecţii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobilă, tapiserii etc.
În apropierea Castelului Peleş se află Castelul Pelişor destinat iniţial prinţului Ferdinand I, azi muzeu.
În Europa reşedinţelor monarhice, castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, are un profil bine determinat. Creaţie a gustului regelui Carol I dar şi a ştiinţei arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, precum şi a măiestriei unor decoratori prestigioşi ca J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Berhard Ludwig din Viena, castelul Peleş poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat. Totodată, el este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.
În opinia regelui Carol I şi a oamenilor politici, regalitate presupunea dobândirea independenţei de stat şi reprezenta chezăşia modernizării şi prosperităţii ţării. Dezideratul de „leagăn al Dinastiei” s-a împlinit prin naşterea la castel, în anul 1893, a viitorului rege Carol al II-lea.
În funcţiunile cu care regele Carol I şi-a investit reşedinţa particulară, menţionăm: funcţia de reprezentare, loc de decizii politice şi locaş de cultură, rol conferit de regina Elisabeta.
Funcţia de reprezentare implica, în primul rând, punerea în operă a unui program arhitectural monumental, vizitele efectuate de şefi de stat, evenimentele de stat şi de familie ce au avut loc la castelul Peleş până în anul 1947.
Schimbarea statutului politic al României în Europa şi totodată relaţiile de rudenie ale regelui şi reginei cu numeroase familii regale şi princiare, aveau să determine o serie de vizite de stat ale unor capete încoronate. Înalţii oaspeţi erau primiţi oficial la castelul Peleş şi nu la Palatul regal de pe Calea Victoriei din capitală.
Dintre numeroşii oaspeţi în vizită la castelul Peleş, menţionăm pe împăratul Franz Joseph, regele Gustav al V-lea al Suediei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha şi de asemenea principii moştenitori Rudolf şi Franz Ferdinand ai Austro-Ungariei, prinţul moştenitor Wilhelm al Germaniei, viitorul rege Edward al VII-lea al Marii Britanii, viitorul rege Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, prinţul moştenitor Yussuf Izdin al Imperiului Otoman.
Vizitele regale şi princiare de la Peleş au stat la baza luării unor decizii de politică externă, precum semnarea tratatului de alianţă dintre Imperiul Austro-Ungar şi România. Iniţiat cu ocazia vizitelor regelui Carol la Viena şi Berlin, în 1883, tratatul a fost reînnoit de câteva ori, cu certitudine în 1892 şi 1896, la castelul Peleş.
Reşedinţa de la Sinaia era în mod firesc şi cadrul de desfăşurare al unor evenimente politice interne, extrem de importante. Cel mai semnificativ dintre acestea a fost Consiliul de Coroană din august 1914, în care s-a decis neutralitatea ţării în Primul război mondial, neutralitate respectată până în 1916. Toate acestea demonstrează faptul că oraşul Sinaia devenea, în perioada mai-noiembrie, o adevărată capitală a ţării, aspect mei puţin pus în valoare până acum.
1.1. Arhitectură (datare, ctitori, descrierea ansamblului)
Lucrările pentru edificarea reşedinţei de vară a principelui Carol I al României au început încă din anul 1873, pe un teren aflat în proprietatea privată a suveranului, denumit iniţial domeniul regal de la Sinaia. Şantierul de pe Valea Peleşului a reunit, la un moment dat, aproape 300 de lucrători şi poate fi considerat cel mai important de pe cuprinsul Vechiului Regat în veacul trecut.
Construcţia a fost finanţată din caseta particulară a lui Carol I, dar şi din lista civilă. Costurile etapei 1873-1883, atât pentru construcţie cât şi pentru lucrări de decoraţie s-au ridicat la suma de 6,5 milioane lei-aur, iar costurile globale, până în anul 1914, la suma de 16 milioane lei-aur.
Dificultăţile tehnice, respectiv alunecările de teren ce necesitau ziduri puternice de susţinere, cât şi prezenţa multitudinii de izvoare subterane ce trebuiau captate într-o reţea de drenuri, au impus aducerea la Sinaia a unei autorităţi în materie, arhitectul-profesor Wilhelm von Doderer. Lupta cu elementele capricioase ale naturii şi supunerea acestora a durat doi ani.
Colaborator al profesorului-arhitect Doderer, în 1873 Johannes Schultz a devenit diriginte de şantier la Sinaia.
Proiectul final, propunând o clădire cu aspectul unui chalet, după cum era privită în epocă, a corespuns atât viziunii şi gustului artistic, cât şi posibilităţilor financiare ale comanditarului. Edificiul s-a realizat în intervalul 1879-1883. Decoraţia intrioarelor era preponderent în stilul neorenaşterii germane, doar două încăperi diferind stilistic: salonul turcesc şi budoarul neorococo al reginei Elisabeta, astăzi dispărut. Alegerea stilului neorenaşterii germane a fost deopotrivă expresia gustului la modă în anii ’70 ai secolului al XIX-lea în Germania, cât şi ilustrarea convingerilor estetice ale lui Carol I. Acest stil îmbina, în opinia contemporanilor, confortul cu esteticul şi, nu în ultimul rând, permitea inserarea ultimelor realizări din domeniul tehnicii.
Castelul Peleş va trece ulterior, în intervalul 1890-1914, printr-o etapă de ample transformări datorate în special arhitectului Karel Liman, dar şi arhitectului francez André Lecomte du Noüy.
Problemele tehnice au determinat amânarea ceremoniei punerii pietrei de temelie pentru anul 1875, în data de 10/22 august. Momentul, cu deosebită valoare simbolică, s-a desfăşurat cu mult fast, încheindu-se cu următoarele cuvinte ale regelui Carol I: „ Să se ridice acest castel şi să fie terminat, pentru a putea deveni leagănul Dinastiei mele, al Dinastiei naţionale”. În temelii s-au zidit actul de fundaţie şi actul de construcţie, alături de câteva monede cu efigia lui Carol I.
Prezenţa la ceremonie a clerului, a guvernului, a armatei, precum şi intonarea imnului de stat, şi nu în ultimul rând cuvintele ctitorului, au subliniat în mod pregnant importanţa momentului, care, prin extensie, devenea un moment naţional cu valoare simbolică, găsindu-şi rădăcinile în ritualuri străvechi.
Karel Liman, în jurul anului 1896, devine şef al biroului de arhitectură al reşedinţei regale de la Sinaia, ulterior, încep lucrările de construcţie ale castelului Pelişor şi grajdurilor regale de pe Furnica, cât şi transformarea celorlalte edificii din parcul castelului, economatul şi corpul de gardă. După 1920, la comanda reginei Maria, a efectuat lucrările de restaurare şi menajare ale castelului Bran. Prin amploarea sa, proiectul realizat de Karel Liman s-a apropiat de ilustrarea ideii de reşedinţă regală, aşa cum şi-a dorit-o suveranul la începuturi. Noul arhitect, admirator al artei italiene, îmbina în plastica faţadelor stilurile neorenaşterii italiene şi neorenaşterii gemane, iar în interior transforma Peleşul într-unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură istorică, prin combinare a mai multe neostiluri. Tot atât de important, prin amenajările de după 1900, la nivelul etajului al doilea a luat naştere unul dintre cele mai coerente ansambluri Art Nouveau din România. Reşedinţa a fost supraînălţată cu un etaj, de asemenea şi turnul principal, subliniindu-se astfel majestuozitatea faţadei principale. În forma sa finală, clădirea se desfăşoară pe o suprafaţă de 3200 mp, beneficiind de 160 camere şi peste 30 de băi.
După moartea lui Karel Liman, şeful biroului regal de arhitectură de la Sinaia a devenit arhitectul Jean Ernest care a deţinut această calitate până în 1948, timp în care el s-a ocupat în mod special de întreţinerea edificiilor regale de pe valea Peleşului, a realizat pavilionul de gardă de la podul Carmen Sylva, precum şi proiecte de reamenajări în castel.
Pe perioada de funcţionare a şantierului, suveranul a urmărit cu foarte mare atenţie lucrările, până în cele mai mici detalii. Datorită acestui fapt, edificiul devine expresia cea mai elocventă a gustului primului rege al României.
1.2. Componente artistice (datare, autori, stilistică)
La înfrumuseţarea castelului au colaborat, alături de arhitecţi, şi o serie de decoratori, cu precădere din Germania şi Imperiul Austro-Ungar, precum J. D. Heymann, August Bembé, J. Dollitschek, Martin Stöhr, Anton Pössenbacher, Bernhard Ludwig. Cel mai important decorator al reşedinţei regale, după anul 1900, este ebenistul-arhitect austriac Bernhard Ludwig – fiul (1866-1939), autorul majorităţii ansamblurilor decorative păstrate astăzi la castelul Peleş. Remarcabile sunt Holul de onoare (neorenaştere germană), Apartamentul imperial (neobaroc), Apartamentul principilor de coroană (neorococo), apartamentele principeselor de Hohenzollern şi de Wied (Empire şi stil Adam), de asemenea atelierul de pictură al reginei şi camere de oaspeţi (Art Nouveau), toate acestea realizate cu deosebit talent şi măiestrie artistică.
Este de remarcat faptul că arhitecţii din ambele perioade au reuşit să îmbine în decoraţia interioară diferite stiluri: renaşterea italiană târzie, barocul german şi austriac, stilul anilor 1900, stilul turcesc…
Patrimoniul artistic al castelului este divizat în mai multe categorii: decoraţia din lemn, mobilierul, vitraliile, armele şi colecţia de artă plastică şi decorativă.
Colecţia de arme cuprinde peste 4000 de piese putând fi divizată în arme de paradă, de vânătoare. Printre aceste arme albe şi de foc, se numără piese începând din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea.
Mobilierul de artă care decorează majoritatea încăperilor castelului cuprinde piese originale datând chiar din secolul al XV-lea, realizate în cunoscute ateliere europene din Mainz, Munchen, Viena, Hamburg.
Vitraliile au fost achiziţionate între anii 1883 şi 1914. O parte din ele sunt originale, piesele elveţiene şi germane din secolul al XV-lea, al XVIII-lea, altele datează din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea – aceste vitralii fiind lucrate în atelierele din Zettler (Munchen) şi Zwolfer (Viena).
În domeniul artei plastice se disting picturi originale semnate de Gustav şi Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz şi chiar regina Elisabeta, dar şi o serie de copii după pictori celebrii.
Alături de mobilierul de calitate şi decorările interioare care împodobesc încăperile se remarcă şi prezenţa decoraţiilor din piatră, a statuilor turnate în bronz precum şi a picturii murale la exterior.
Pentru cei care inca nu au vizitat aceste doua perle ale Romaniei, Castelul Peles si Castelul Pelisor , va rog sa o faceti, garantat ve-ti ramane impresionati de frumusetea arhitecturala si totodata de componentele moderne intalnite aici. Pentru a va face curiosi va spun un lucru foarte interesant, Castelul Peles are construit un sistem de mentinere a curateniei, un aspirator gigantic automat, care aspira prin anumite orificii din pereti praful din camere, mi se pare extraordinar de ingenios pentru o perioada ca si perioada in care a fost construit, si aceasta este doar una dintre lucrurile interesante pe care puteti vedea…
